i have all these ideas..i want to do things, to go places…to be happy..
i am happy..but i want more..
i feel like i can do anything…i feel free.
i wanna take you by the hand..and just go..anywhere..
go anywhere… or just to be next to you…
it’s funny how i really thought i will never feel this way again..and..now i do.
so… enjoy this with me and let’s be happy.
thank you. i love you.
(btw. suna mai bine Londra decat Norvegia 
)
happyhappy
inca o zi de invatat..
pe 21 am examen
m-am inscris la medicina..si tot ce pot spune pana acum e ca.. URASC FIZICA. mai mult decat urasc istoria.
fizica si bio..si dupa scap..dupa..nu mai conteaza
o sa plec la mare…
o sa fie bine..orice ar fi.
http://creatorofhope.blogspot.com/2010/07/noi-sau-ei.html
sper sa va placa post-ul asta..mie mi-a placut..cam are dreptate..dar daca nu te spijina nimeni
si daca nu sunt mai multi cu vointa..
nu ajungi nicaieri…te afunzi mai rau in lumea asta de kkt..
inca nitel…
i’ll get there
this wordl is fallin' apart
am luat bacu
cu 9.01.
romana:9.05
istorie 9.35
geo 8.65
ieei..:|
acu pot sa plec pe marte
Puppet
maine, 2 iulie, am ultima proba la bac
geografie
am o stare de kko…nu am kef de nimic..parca sunt suparata si dezamagita…si trista si nuj..
parca nu am nici un rost aici..
am pierdut 4 ani de liceu ca sa realizez k la bac se copiaza pe rupte si k m-am stresat degeaba.
o prostie.
orice tampit poate sa ia bacu in ziua de azi…
vreau sa fiu fericita… i want my life back…
:-< vreau pe marte
whatever
Where is this going?
Ma simt goala, trista, sfasiata in interior si atat de indecisa.
Unde e persoana puternica ce obijnuia sa ma domine pana acum ceva ani? Unde e persoana fericita, care zambea asa din toata inima?
De ce e inlocuita de una depresiva, dependenta de socializare si atat de nehotarata?
Unde sunt eu? Eu Ancuta Popescu, eu cea care nu mi-as fi imaginat niciodata sa fiu ceea ce sunt. Unde sunt?
Nu ma mai recunosc si nu ma regasesc in trupul asta posedat parca de o umbra trista ce nu-si gaseste loc.
M-am pierdut printre atatea iluzii si promisiuni ce nu au fost duse la bun sfarsit, ce nu au fost tinute, m-am pierdut intr-o lume ce nu intelege de ce facem anumite alegeri, de ce luam anumite decizii, de ce nu le mai vrem dupa si de ce cadem deodata franti de atata lupta cu ceva ce trebuia sa fie o parte din noi.
Am nevoie de forta sa merg mai departe, de o persoana alaturi sa pot ramane aici, pe pamant, si de multa iubire sa pot visa din nou. Am nevoie de o noua personalitate sau de vechiul “eu”.
Ma indepartez de ceea ce am fost cu fiecare respiratie, cu fiecare secunda parca sunt tot mai distanta de mine, atat de departe incat nici nu-mi simt pulsul, nu-mi aud inima…mai am inima? Nu simt nimic, e ceva acolo undeva in spatiul mintii mele ce doare, ce doreste normalitate, ce viseaza inconstient la realitate si vrea sa arunce la gunoi orice amintire dureroasa.
Cand o sa imi revin? Cand o sa merg mai departe?Cand o sa incetez sa fiu asa trista?
Cand???
Melancolica ar fi putin spus, si nici nu e melancolie, e o tristete apasatoare, o.. “chestie” ce imi ia locul..in mine. Sunt o prapastie fara fund, intunecata si lipsita de ecou. Nu ma aud, nu ajung la mine, nu reusesc sa ies la lumina. Mai exact, nu mai am nimic. Nimic din ce obijnuia sa fie.
Sunt satula de minciuni, de persoane prefacute, de sentimente inselate si de vise spulberate, de lacrimi curse pe obraji in noapte, de zile stricate mai mult de vorbe urate decat de ploaie, de respingeri si de soapte aruncate pentru a umple un gol ce nici nu trebuia sa fie acolo.
Cred ca ar trebui sa mai plang nitel ca sa ma calmez de tot dar deocamdata nu vine nici o lacrima si ma simt secatuita…
Am doua intrebari stupide ce se tot repeta in mintea mea:
Cand o sa pot uita tot?
De ce sunt dependenta de sentimente si nu pot sta singura?
Nu ma mai recunosc. Nu mai sunt la fel si mi-e frica de persoana noua ce ma priveste din oglinda. Pe ea nu o cunosc.
O plimbare printr-o ploaie torentiala ar fi perfecta. Incep sa pierd contactul cu realitatea..ma pierd din nou…pierd tot.
the path to reality
not much time left..
Sunt de parere ca ar trebui sa existe un manual, o carticica, o brosura, ceva, orice despre “cum sa uiti si sa mergi mai departe”. Toti aveti momente pe care doriti sa le uitati, dar care revin, mai mult sau mai putin, si va tulbura viata. De ce nu te invata nimeni cum sa uiti, cum sa treci peste momente din viata ce pur si simplu nu mai vrei sa le intalnesti nici macar in amintiri? De ce avem memorie si suflet? De ce ne pasa de noi si de cei din jurul nostru?
Eu, una, as vrea sa uit totul. As vrea sa dau vre-o 4 ani inapoi si sa iau deciziile corecte, sa fac mai multe pentru mine, ca astazi, peste 4 ani, sa nu regret nimic, sa nu-mi doresc sa uit sau sa vreau sa schimb.
Orice relatie e greu de incheiat (mai putin cele ce au sub o luna), mai ales cele in care ai investit sentimente. Deci se intelege cat de greu sunt de incheiat cele in care ai investit, practic, toata viata, planurile de viitor, sufletul si tot ce a mai ramas. Toate intr-o singura relatie, ce avea mai tarziu sa se spulbere si tu sa ramai aproape fara nimic.
Sa fie nevoie sa iei toate de la capat, sa ai noi amintiri care sa le inlocuiasca pe cele triste sau fericite, dar care aduc tristete. Sa iti faci alte planuri, sa te simti si sa fii alt om. Sa incerci sa zambesti si sa fii fericit si sa mergi mai departe de dragul celor ce te iubesc.
Nu a zis nimeni ca e usor, dar nimeni nu a zis cat e de greu. Nu regret asa mult..pot lua drept..lectie de viata sau ceva din care sa invat mai tarziu, sa fie invatare de minte, sa nu mai cred orice, sa nu mai fiu asa naiva.
Am mai invatat un lucru: oricat iti doresti TU sa schimbi o persoana, daca acea persoana nu vrea, nu indeajuns de mult si nu este indeajuns de motivata, nu vei reusi nimic. Vei pierde timp neuroni, nervi si in final persoana pentru care ai sacrificat toate astea.
Pentru ca nu e usor, nu se intampla de pe o zi pe alta, nu este natural. Pentru ca ne formam intr-un fel, si e absurd sa vin eu, dupa 22 de ani de viata, sa spun cuiva sa se schimbe de dragul meu si al societatii, pe care cu atata incapatanare nu vrea sa o accepte.
Nu o sa dea nici un rezultat niciodata, oricat de mult te straduiesti. Nu se poate…e in zadar, asa ca mai bine nu incercerci.
Am uitat insa, sa ma bucur de ce era frumos in viata mea pana acum, am uitat sa zambesc la fiecare chestie minora, dar draguta, am uitat sa fiu eu, de dragul de a fi prea mult asa cum vor altii, de a fi schimbata/manipulata pentru a fi altii fericiti.
Am uitat de fericirea mea si de ce imi doream/doresc defapt. Poate vreau prea multe sau imposibilul, dar nu imi interzice nimeni sa vreau, sa imi doresc, sa sper, sa visez.
Astazi, 10 Aprilie, am sigilat si nu voi redeschide niciodata, un capitol din viata mea.(iar oamenii inteligenti nu spui niciodata “niciodata”)
De acum incolo se presupune ca va fii mai bine. Astept…
Astept rasaritul, soarele si o zi noua pentru o viata noua. Astept sa uit, sa treaca totul.
Am invatat ceva..sau asa se presupune.. Oamenii nu se schimba..in bine sau rau…si daca da, in nici un caz in timp scurt.
Pacat…
It's last day
Privirile noastre se vor atinge iar genele noastre se vor saruta.
In ochii tai vad diamante…vad focuri ce ard spre a face cenusa tot ce a mai ramas din inima ta fragila de hartie.Nu a batut niciodata. E doar asa…de decor, pentru a fi sfasiata, rupta, arsa azi de mine.
Se descompun lacrimile in atatea forme si culori ca nici nu-nteleg daca ceea ce a ramas e un curcubeu sau marea intreaga ajunsa pe buzele tale indurerate, uscate si triste.
De ce sa chinuim trecutul, de ce sa uscam flori si sa pastram amintiri? Au vre-un pret?
Hai sa decoloram fiecare secunda ce se scurge, apoi minutele si orele ce despart destine. Hai sa decoloram cerul..de la albastru inchis la alb, de la un capat la celalalt.
Hai sa miscam valurile in ritmul batailor inimii mele, cea de mult oprita, cea de mult amortita privind un apus insangerat. As vrea sa punem toate visele intr-o cutie si sa o lasam pe-o banca dintr-un parc. Sa pandim ascunsi pana cineva o va gasi. Sa se imprastie peste tot dragostea si rasuflari calde, in ureche, sa umple aerul de vorbe dulci.
Priveste-ma acum si saruta-mi genele, sterge-mi lacrimile sarate precum marea si fa-mi din nou inima cenusie sa bata. Ce albastru e cerul azi…
Hai sa fim fericiti!…
happy....
